CARACTERISTICILE PROPOLISULUI

Cuvântul propolis vine de la cuvintele greceşti pro = pentru, polis = cetate şi ar putea fi tradus liber ca un complex de substanţe destinat apărării cuibului. Cu ajutorul propolisului, albinele astupă crăpăturile stupilor şi acoperă cadavrele dăunătorilor pe care îi răpun îin interiorul stupului şi nu il pot căra afară.

Constistenţa: la temperatura stupului este moale, maleabil (la 30 grade C); până în 15 grade C este tare şi casant; intre 30 – 60 grade C este vâscos; punctul de topire este de 60 – 70 grade C.
Culoarea: brun – cafeniu, mai închis sau mai deschis, cenuşiu – verzui, culoare omogenă sau aspect marmorat în secţiune, în funcţie de zona geografică şi de plantele de origine.

Miros: caracteristic de răşină, plăcut şi dulceag, de muguri de plop, ceara, miere şi vanilie.

Gust: acru, amar, astringent(dat de flavonoizii componenţi).

Solubilitatea: insolubil în apă rece; parţial solubil în apă firbinte, alcool,acetonă, benzen, cloroform.

În prezent, propolisul are o largă aplicare terapeutică şi îl găsim sub multe forme : brut (aşa cum il recoltează apicultorii din stup – mici bucăţele sau bulgări), tinctură de propolis (extract alcoolic – in diferite abalaje chiar şi spray), extract gras de propolis (propolis în ghee), extract moale de propolis ( tot un extract alcoolic dar ulterior alcoolul este evaporat), sau în diferite alte preparate medicamentoase.

Datorită proprietăţilor sale tămăduitoare, propolisul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri la vindecarea rănilor.